Entropomorfe ( 2014 )

E

ntropomorf este un cuvânt inventat de mine. Înseamnă forma entropiei. Trebuie să recunosc că nu am găsit un adjectiv mai bun decât Entropomorfe pentru a descrie rezultatele experimentelor cu substanțe chimice care dau forma lucrărilor prezentate aici. Pentru că de fapt ceaa ce vedem aici este entropia pusă la treabă. Este de fapt natura lăsată să lucreze, mie rămânându-mi doar rolul de regizor. Am făcut ”distribuția” și apoi ghidând atent interacțiile dintre ”actori”, am obținut rezultate interesante. Ar fi trebuit să denumesc acest stil Abstract Chimic pentru că acest concept inexistent descrie cel mai bine procesul: experimente cu substanțe chimice – solvenți, alcool, baițuri, sodă, bitum, pământuri, coloranți chimici, decoloranți chimici, vopsele acrilice și tușuri. Am preferat să-l denumesc Abstract Entropic, pentru că mi se pare mai important rezultatul decât mijloacele care m-au condus la el.

Așadar aceste lucrări sunt departe de a fi niște picturi obișnuite. Culorile nu arată așa cum au fost gândite. Pânzele sunt pline de structuri complicate, accidente, crăpături și culori distorsionate. Cum nici Entropomorfe nu este propriu-zis un proiect. Este de fapt o selecție a celor mai relevante lucrări din serie (cdelelalte fiind incluse în Galeria No. 1 – Abstract Entropic).

Totul seamănă cu un joc de copil, un bine venit intermezzo în neo-expresionistul 2014 (Neo-Expresionism) și în același timp o continuare a abstractului meu gestualist (Expresionism Abstract).